Datele cercetării neuroștiințifice impun o nouă interpretare a modului în care funcționează creierul dar și a raportului dintre individ și activitatea sa psihică. Neuroplasticitatea demonstrează capacitatea creierului de a se restructura pe tot parcursul vieții, individul putând acționa nemijlocit în această direcție. În domeniul psihologiei, teoria plasticității neuronale are consecințe atât la nivel teoretic cât și aplicativ. Obiectivul general de cercetare al proiectului constă în identificarea și precizarea unor mecanisme, tehnici și metode psihologice, clasice sau alternative, care pot fi folosite în scopul optimizării semnificative a dezvoltării personale. Obiective specifice de cercetare sunt: documentarea stadiului actual al cercetărilor referitoare la teoria neuroplasticității și analiza critică a implicațiilor acesteia pentru reinterpretarea raportului dintre individ și funcționarea sa cerebrală; identificarea și analizarea critică a dimensiunii și aspectelor specifice ale impactului neuroștiinței, respectiv a teoriei neuroplasticității, asupra psihologiei contemporane, cu accent pe psihologia dezvoltării, psihologia cognitivă, psihologia comportamentală, psihologia educației și psihologia socială; redefinirea conceptelor de reziliență și dezvoltare personală din perspectivă neuroștiințifică.

Proiectul aduce în discuție elementele fundamentale ale procesului de comunicare interpersonală. Sunt analizate elemente cognitive și emoționale ce stau la baza comunicării, fațetele sale: individuală și socială. Este analizat rolul comunicării în dezvoltarea individuală, în rezolvarea problemelor și a conflictelor, în dezvoltarea creativității dar și în stilul de conducere (leadership). Cercetarea pornește de la premisa că interacțiunea umană (indiferent de domeniul în care se desfășoară – educativ, social, medical, intercultural, intim etc.) se bazează pe complexul proces, multidimensional, al comunicării. Este luată în considerare, de asemenea, și premisa că există o continuitate în cadrul modelelor comunicării create de-a lungul timpului, dar totodată, există elemente de specificitate (sociale și istorice), ce pun în evidență modificări radicale în modalitățile de comunicare, ca urmare a evoluției tehnologice și informaționale a societății.

Cercetarea își propune cunoașterea și aplicarea mijloacelor de îmbunătățire a comunicării interpersonale, ceea ce va conduce la o mai bună prelucrare a informației, la o mai bună cunoaștere interpersonală și socială și, nu în ultimul rând, la o mai bună cunoaștere de sine. Comunicarea oferă o conexiune directă între diferitele procese psihice (cogniție, afectivitate, voință, atitudini, creativitate).

Realizarea de sine prin intermediul școlii ar putea fi – și trebuie să fie – un ideal educațional. În cadrul proiectului se urmărește identificarea unor modele de intervenție educațională bazate pe cunoaștere care să stimuleze realizarea de sine. Obiective specifice includ: crearea unei metodologii sau a unui set de recomandări pentru creșterea motivației realizării de sine, identificarea unor experiențe de vârf în dezvoltarea potențialului uman; investigarea rolului cultivării și al manifestării inteligenței existențiale în realizarea de sine.

Cercetarea își propune să testeze în ce măsură identificarea socială și anxietatea ca trăsătură de personalitate sunt asociate cu scăderea sau creșterea motivației în educație (spre exemplu, formarea de intenții timpurii de abandon educațional). Mai mult decât atât, se urmărește măsura în care identificarea socială poate fi descrisă ca o resursă personală, un factor protectiv  pentru reducerea formării intenției de abandon educațional timpuriu și creșterea motivației pentru învățare. Anxietatea ca trăsătură și identificarea socială au mai fost testate anterior ca fiind în legătură cu motivația academică. Spre exemplu, unele studii scot în evidență faptul că o mare parte din varianța intenției de abandon educațional era explicată de anumite trăsături de personalitate și de un sens al identității. În mod specific, motivația academică este explicată în mare parte de stabilitatea emoțională, un sens al identității și de motivația pentru competență. Astfel, nivelul de adaptabilitate și înțelegerea unui rol social pot fi factori determinanți pentru înțelegerea motivației academice sau școlare și totodată pentru prevenirea abandonului timpuriu.