Abstract

Dacă este să urmărim din nou cu degetul, observăm cum Irene Stanislas, fiu al Epiphaniei şi al lui Jackot mulatrul, ajutat de Joseph, face uz de întreaga sa pricepere pentru a scoate din apă prada unei zile de pescuit. Se dovedeşte, însă, că, legaţi de firul său, patru rechini (unu, doi, trei, patru, în ordinea numărătorii) nu reprezentă deznodământul, ci, dimpotrivă, trimiterea pentru monstrul aflat la capăt, „antecamera referenţială” a unui secret prea greu de suportat şi eliberat, ca atare, în adâncurile din care apăruse pentru o clipă. Într-o scriitură solemnă, fragmentul aminteşte aici de orice pescar, de fiecare dintre pescarii posibili, cu mărunta completare că la sfârşitul vânătorii privesc ochii monstrului care se află, întotdeauna, la capăt. Atât şi doar atât, fără nici o continuare. Până şi textul lui Patrick Chamoiseau trece mai departe fără să facă prea mult caz de acest eveniment mărunt.