Abstract

Este mult mai uşor să iei urma textului, să dublezi autoritatea autorului, să-ţi faci loc în dezbatere şi tocmai această uşurinţă poate produce, uneori, impresia frivolităţii. Nu pot însă rezista tentaţiei de a deschide scriitura în măcar câteva dintre datele ei importante tocmai datorită sarcinilor la care trimite exerga sa: posibilitatea faptului de a face filosofie. În această linie, din dreptul textului, îmi revin o lectură şi, deopotrivă, o tradiţie a chestiunii. O lectură a autorului care, prin manifestul şi raportul pe care le produce, tinde spre un înscris ideologic, programatic – un fapt de discurs căruia îi poţi sesiza uşor liniile atitudinale. Şi o tradiţie care, prin chiar acest program al lecturii, răzbate în aspectele ei esenţiale, „inaugurale” cum se spune undeva, în această carte. Iată de ce gestul institutiv al problemei merită reluat, repus în discuţie, reintrodus în circuitul interogaţiilor care îl calibrează. Prefer astfel să consider că un text, în chietura paginilor, devine un spaţiu public, că exigenţele sale trec dincolo de conturul scriiturii şi, din aceste considerente, îndrăznesc să fac demersul care, după cum am spus mai sus, poate părea cel mai frivol: să iau urma textului, să-mi îngăduiesc avantajul de a mă putea opri sau de a reveni pe parcurs, asumându-mi, astfel, toate întâietăţile care, prin situaţia ciudată a lecturii, revin de fiecare dată cititorului.