Abstract

Dincolo de mult mai celebrele probleme ale mişcării, temporalităţii, spiritului sau materiei, discursul lui Henri Bergson poate interesa astăzi şi datorită unei poziţionări specifice la nivelul logisticii de construcţie a discursului filosofic. În textele sale, Bergson ia de fiecare dată atitudine faţă de un mod retrograd de a face filosofie şi prezintă totodată anumite direcţii pentru un nou manifest al filosofiei. Altfel spus, Bergson este interesat de felul cum se desfăşoară filosofia, de creşterile şi limitele sale, de mişcările organice şi de înstrăinările sale. Filosofemele sale le consideră ca expresie directă a acestei modalităţi militante de a face filosofie. Această lucrare încearcă să delimiteze această stilistică a faptului de a face filosofie, pe care Bergson o pune în directă legătură cu situaţia conştiinţei în desfăşurarea sa epistemică şi cu statutul discursului filosofic aşa cum trebuie el adoptat în funcţie de relaţia conştiinţei cu realul.